Muncitori din Sidex, angajaţi ca carne de tun la proteste |
O făcătură ieftină, achiziţionată de la “38.000, orice produs”, este pe cale să fie aruncată pe piaţă de liderii de sindicat din ArcelorMittal Galaţi. Iar cînd zic lideri, mă refer şi la Tiber de la Solidaritatea, şi la Ghiocel de la FSS şi la cine vreţi voi.
Scurt, că n-am timp de gargară inutilă. Ionel Borş i-a anunţat deja, pe cale oficială, pe liderii de sindicat menţionaţi mai sus că va accepta majorarea salariilor cu 9,5%, retroactiv, de la 1 ianuarie 2008. Vineri, 4 aprilie, însă, este programată o şedinţă de împăcăciune între liderii de sindicat şi administraţia Combinatului. Şedinţă în cadrul căreia se va pune, evident, şi problema majorării lefurilor. Scîrţarul de Ionel Borş, după cum v-am zis şi mai sus, este gata să dea 9,5% şi alte sporuri mai puţin importante.
Liderii de sindicat de la ArcelorMittal vor merge la întîlnire, vor accepta firimiturile lui Borş, iar după şedinţă vor poza triumfători în faţa presei, că uite ce mare victorie au reputat ei, ca şi cum ei l-au forţat pe Borş să accepte această majorare. Însuşi marele luptător Gheorghe Tiber a anunţat că renunţă la demararea formalităţilor pentru declanşarea grevei generale (programate, iniţial, pentru astăzi, 2 aprilie). De ce? Păi, un posibil răspuns ar fi acela că aşteaptă să obţină, vineri, un mic procent de la nen-tu Ionel Borş.
Mai nasol este că siderurgiştii vor avea de pierdut. Obţin ei acum o majorare cu 9,5% (repet, începînd de la 1 ianuarie 2008), dar luna viitoare, în mai, cînd ar trebui să înceapă alte negocieri salariale (căci expiră vechiul CCM), se vor trezi daţi cu toţii la gară. Evident, Tiber va da cep altor procese şi va înregistra noi şi noi conflicte de interese, dar toate astea nu-i vor satisface nici măcar orgoliul propriu şi personal. Diabolicul de Borş va cîştiga şi de această dată!