Castrul construit de romanii care în urmă cu 2.000 de ani aveau treabă prin partea noastră de lume a fost reconectat la civilizație. A fost greu, a ținut mult, dar a meritat. La fel ca în urmă cu mii de ani, zona are din nou rețea de apă și canalizare.
Castrul roman, reconectat la civilizație! Anunțul glorios a fost făcut miercuri de Primăria Galați și de societatea Apă Canal. Cică s-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă și de canalizare în cartierele Barboși și Filești.
„Este încă un obiectiv îndeplinit. Am devenit unul dintre puținele orașe racordate aproape în întregime la rețeaua de apă și canalizare. Suntem la un procent de circa 99% din acest punct de vedere. Fiecare cartier al orașului nostru este important. Pentru gălățenii de la Filești și Barboși este cu siguranță o veste bună pentru că vorbim de accesul la servicii de bază”. (Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați)
Așadar, în mandatul primarului Pucheanu s-a reușit ceea ce nu au putut toți foștii primari democrați, comuniști și regaliști, fanarioții, răzeșii lui Ștefan cel Mare, cățeaua lui Dragoș Vodă, ostrogoții, vizigoții, pecenegii și hunii, la un loc.
Lucrarea de la Barboși rivalizează cu reușita Imperiului Roman
Potrivit Primăriei Galați, în cartierul Barboși s-au realizat 5,7 km de rețele de apă potabilă, 7,7 km de rețele canalizare. Totdată, s-au construit și trei noi stații de pompare a apei uzate.
În plus „în cadrul rețelei de distribuție s-au realizat circa 150 de branșamente și subtraversari drumuri. S-au efectuat și 7 cămine de monitorizare a presiunii, a debitului și a concentrației de clor echipate cu sisteme de transmitere la distanță”.
În cartierul Filești s-au realizat 4,5 km rețele apă potabilă, 5,2 km rețele canalizare și trei stații de pompare a apei uzate.
De asemenea „în rețeaua de distribuție s-au executat circa 230 de branșamente, cămine, hidranți”, S-au făcut și subtraversări drumuri, precum și 7 cămine de monitorizare a presiunii.”
Lucrările fac parte din contractul derulat de operatorul Apă Canal.
Valoarea contractului este de 36,3 milioane de euro fără TVA.