Trei copii, de 9, 11 și 13 ani au fost abuzați sexual de asistentul maternal care îi avea în grijă!
Copii abuzați de asistentul maternal sub ochii închiși ai DGASPC Iași.
Copiii au fost dați în grija unui bărbat de 47 de ani, asistent maternal, de către Protecția Copilului Iași. Instituție care se presupune că a făcut verificări prealabile înainte de a încredința spre creștere copiii. Și care, după încredințare, se presupune că a făcut verificări periodice cu privire la starea copiilor.
Soția asistentului maternal, educatoare de profesie, pretinde că nu a știut nimic din ce se petrece în casa unde locuiau. Lucru destul de neverosimil, însă, în ochii oricui.
Abuzurile au avut loc în perioada 2022-2023. În tot acest timp Protecția Copilului Iași nu a știut nimic, nu a văzut nimic. Conform procedurii se fac vizite periodice pentru a verifica starea minorilor, precum și condițiile de trai.
Nu știm dacă aceste vizite au fost făcute cu regularitate. Dar ce știm sigur este că timp de mai mult de un an trei copii au fost abuzați sexual de către cel căruia Protecția Copilului îi încredințaseră.
Copii abuzați de asistentul maternal
Mai mult, copiii au fost supuși la munci fizice până la epuizare, lucru confirmat chiar de vecinii bărbatului.
„Îi punea la treabă și munceau singuri ei.”
Pentru că avea în grijă acești 3 copii asistentul maternal încasa lunar aproape 5.900 de lei.
La întrebarea reporterilor de la PRO TV, când a fost ultima vizită a DGASPC Iași la familia unde locuiau cei 3 copii, Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași a fost vag în explicații.
„Probabil undeva în luna iulie. Asistenții sociali nu au observat nimic care să ducă spre abuz.”
El a declarat că toți colegii lui și-au făcut treaba.
Da, așa de bine și-au făcut treaba încât nu au avut habar timp de mai mult de un an despre calvarul îndurat de cei 3 copii. Au fost surzi, orbi și nepăsători.
După ce scandalul a ieșit la suprafață și poliția a fost sesizată, asistentul maternal a fost arestat preventiv. Copiii, desigur, au fost luați sub protecția statului. Da, a aceluiași stat care i-a lăsat fără apărare în fața monstrului numit asistent maternal, acreditat exact de Protecția Copilului.