Rezultate proaste la Evaluarea Națională în țară. Culmea, Galațiul și Brăila sunt în top. Adică, nu este atât de râu, dar nici nu se rupe gura târgului la Dunărea de Jos.
Rezultatele la examenul pe care l-au avut absolvenții clasei a VIII-a nu vor duce la o creștere a vânzărilor la șampanie. Asta nici măcar la Galați și Brăila, unde, culmea, lumea nu pare foarte nefericită. Brăila este pe locul 3 în topul mediilor de promovare, în timp ce Galațiul a prins locul 5.
Dacă vă plac cifrele vă spunem că în București, procentul elevilor care au obținut note peste 5 este de 88,3%. Urmează județele Cluj 85,9%, Brăila 80,3%, Prahova 80,2% și Galați 79,1%.
Note mai mari ca la simulare, dar mai proaste decât se dorea
Conform primelor statistici prezentate miercuri de ministrul Educației, Ligia Deca, 77,6% dintre candidați au obținut note peste 5 la proba la Limba română, iar 68,7% au luat peste 5 la Matematică. Notele sunt mai mari decât cele de la simulări, în special la Matematică. De asemenea, 65 de elevi din țară au luat 10 la ambele probe, unul singur fiind din Galați (elev de la Școala nr. 29). La Limba română au fost obținute 407 note de 10, iar la Matematică 1.060.
Din totalul de 152.903 de candidaţi prezenți, 113.708 candidaţi (74,4%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Ceilalți, adică 39.195 candidaţi (25,6%) au obţinut medii mai mici de 5.
La Galați, la Evaluarea Națională, în afară de elevul de 10 de la Școala nr. 29, în topul mediilor mai sunt un elev al Școlii 43 „Dan Barbilian” (media generală 9,97 -9,95 română și 10 matematică) și trei elevi la egalitate cu media 9,92 (de la Școala 25 și de la Școala 28 -doi).