Mama caniculei se apropie de România, inclusiv de Galați. Anunță meteorologii că în weekend va fi ca în poveștile din deșert. Va fi cod roșu de caniculă, temperatura va trece de pragul de 40 de grade. Distracție plăcută!
Meteorologii anunță că în weekend ne va vizita mama caniculei. Canicula copilăriei noastre era pe la 32 de grade, acum vorbim despre 40 de grade și ne ia cu transpirații, la propriu și la figurat.
În weekend, România va fi aproape toată sub cod roșu de caniculă, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
„Valul de căldură persistent, canicula, disconfortul termic accentuat vor afecta Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.” (ANM)
Până în weekend, antrenament la cod portocaliu
Pregătirea pentru valul de căldură se poate face încă de azi. Până în weekend aproape toată țara este sub cod portocaliu.
„În cea mai mare parte a țării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 și 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei, aceste zone fiind vineri sub cod portocaliu. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.” (ANM)
Care încălzire globală?