Trenul este cel mai sigur mijloc de transport din România. Este pe naiba. Ieri, două trenuri erau să se ciocnească pe magistrala București-Craiova. Cetățenii din interior au avut noroc deoarece cele două locomotive au reușit să oprească înainte să se lovească frontal.
Trenule mașină mică, unde-l duci pe Ionică. Păi la munte sau la mare pentru că este perioada concediilor. Asta dacă nu se întâmplă vreo nenorocire. Oricum, cu trenul cresc șansele turiștilor de a ajunge în viață la destinație. Cu mașina e nasol, cu vaporul nu ai pe unde, iar cu avionul nu ai de unde.
Așadar, trenul e ceva mai sigur. Totuși, incidentul de ieri demonstrează contrariul. Iar concluziile experților cam dau fiori.
„Accidentul feroviar cu zeci de victime evitat, deocamdată! Așa cum am spus de mai multe ori în ultimii ani, România se apropie cu pași rapizi de un accident major cu zeci de victime, probabil o ciocnire între un tren de marfă greu de peste 1000 de tone și un tren de călători. Chiar ieri acest eveniment tragic a fost evitat in extremis la nici 150 km de Capitală, pe magistrala București-Craiova.” (Pro Infrastructura)
De vină sunt politicienii și timpul!
„Cum a ajuns CFR SA să trimită două trenuri în sensuri contrare pe aceeași linie, ca-n Grecia? Pe scurt, lipsa modernizării. Sistemele arhaice ale CFR cer un impiegat de mișcare în fiecare stație, dotată de obicei cu un “calculator” de generație zero, tehnologie bazată pe relee inventată în anii 1940-1950. Așadar oamenii sunt răspândiți peste tot în rețea, deci risc crescut de eroare umană. Sau ne pomenim cu defectarea unor electromagneți din secolul trecut care determină trecerea pe mod “manual”, predispus la greșeli și la (ne)înțelegeri telefonice. (…) Așadar așteptăm accidentul cu zeci de victime ca să se trezească politicienii, să aloce bani (serioși) de mentenanță de la bugetul de stat și să deblocheze șantierele de modernizare.” (Pro Infrastructura)
La final, ne uităm pe statistici și realizăm că cel mai sigur mijloc de transport din România este submarinul. Asta pentru că nu există!