Toate aparatele radar au fost scoase în stradă. Poliția Română anunță o amplă acțiune împotriva vitezomanilor. Operațiunea va ține până la sfârșitul săptămânii.
Aparatele radar vor fi mobilizate în toată țara, inclusiv pe la Galați și Brăila. Totul face parte dintr-o acțiunea europeană desfășurată în perioada 5- 11 august. Operațiunea se numește Speed și se desfășoară „conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL)”.
„Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române.” (Poliția Română)
Pe șosele, ca la război
Ca să demonstreze că este nevoie de operațiunea cu radar, polițiștii români prezintă statistica din prima jumătate a anului. Concluzia: aproape ca la război!
„În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024, la nivel național, din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 385 de accidente rutiere grave. În urma acestora, 148 de persoane au decedat și 330 au fost rănite grav. 17% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.” (Poliția Română)
În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi. Ca să știți!