Marea recalculare a pensiilor riscă să fie greșită în mii de cazuri iar activitatea caselor de pensii ar putea fi blocată. Avertismentul a fost lansat astăzi de Blocul Național Sindical în contextul în care în două săptămâni ar trebui să fie încheiată procedura.
Reprezentanții BNS consideră că, în prezent, Casa Națională de Pensii gestionează deficitar procesul de recalculare a pensiilor. Se ignoră drepturile câștigate de pensionari în instanță și realitatea din teren.
„Recalcularea pensiilor se face într-o grabă periculoasă. Nu se asigura că sistemul informatic este actualizat și capabil să valorifice hotărârile judecătorești definitive”, susține BNS.
Un exemplu este cel al personalului care a lucrat în unitățile de producție a energiei electrice și în termocentrale. Instanțele au decis că au drepturi suplimentare ignorate însă de casele teritoriale de pensii.
„În prezent, mii de pensionari sunt privați de drepturile legale care li se cuvin din recalcularea pensiei”, consideră BNS.
Aceeași situație se aplică și pensionarilor care și-au desfășurat activitatea în silvicultură.
„În contextul recalculării pensiilor și emiterii noilor decizii, programul informatic utilizat nu este adaptat pentru a integra și respecta hotărârile judecătorești. Un exemplu este al celor care aduc clarificări esențiale privind drepturile pensionarilor care au lucrat în condiții speciale. Lipsa acestei actualizări va duce la emiterea eronată a mii de decizii de recalculare”, transmit reprezentanții BNS.
În acest context, inechitățile nu doar că nu vor dispărea dar riscă să se adâncească.
„În ciuda entuziasmului actual creat de recalculările și creșterile de pensii promise, se vor înregistra alte mii de cereri de recalculare. Vor bloca activitatea caselor teritoriale de pensii. Vor sufoca instanțele de judecată și vor genera discriminări în rândul pensionarilor”, mai arată BNS.