Clădirea în care se adună banii gălățenilor va fi modernizată cu fonduri europene. Banul la ban trage. Este vorba despre clădirea de pe strada Brăilei. Ea va adăposti deloc simpatica Direcție de Taxe și Impozite a Primăriei Galați.
Clădirea va fi reabilitată în baza unui proiect semnat miercuri. Primăria municipiului Galați anunță că „a fost semnat un nou contract cu finanțare europeană pentru modernizarea clădirii din strada Brăilei nr. 35 care va deveni sediul Direcției de Taxe și Impozite.” Fostul sediu al BCR are o suprafață de 2.700 de metri pătrați.
„Suntem în top la capitolul fonduri europene atrase și continuăm pe această linie. Iar un oraș modern care se respectă are clădiri publice moderne, fie că vorbim de grădinițe, școli și spitale și chiar de sedii ale administrației locale, astfel încât să putem oferi condiții bune pentru oamenii care ni se adresează”. (Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați)
Clădirea va primi o găleată de bani europeni
Valoarea totală a proiectului este de 14,7 milioane de lei, din care 11,5 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. De la Primărie am aflat că principalele lucrări presupun: reabilitarea termică, amenajarea clădirii (refacerea tencuielilor, fațadei, desfacerea straturilor de la acoperișul terasei în vederea realizării termoizolației).
De asemenea, proiectul presupune înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice, realizarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, montarea a două lifturi, cu capacitate minimă de 10 persoane, adaptate și pentru persoanele cu dizabilități, precum și lucrări de amenajare exterioară.
În urma acestor lucrări, emisiile de CO2 și consumul anual de energie primară vor scădea cu circa 60%, mai anunță Primăria.
Durata de implementare a proiectului este de 13 luni.