Centrul orașului Galați va fi blocat până la toamnă. Așa cum se întâmplă de mai mulți ani, strada va fi blocată în zona Spicu-Nespălata în fiecare weekend de vară. În zonă vor fi organizate concerte, distracții și alte paranghelii urbane.
Centrul orașului va fi blocat în perioada 29 iunie – 15 septembrie, în zilele de sâmbătă și duminică, dar și în sărbătorile legale. Este vorba despre tronsonul de stradă Domnească dintre Brăilei și Navelor. Acesta va fi destinat exclusiv traficului pietonal, pentru diferite activități socio-culturale, anunță Primăria Galați.
Traficul rutier va fi închis la fiecare sfârșit de săptămână, începând de la ora 8.00 a zilelor de sâmbătă până duminica, la ora 22.00. Rutele ocolitoare le știți: str. Portului – str. Navelor – str. Egalității – str. Fraternității – str. Domnească sau str. Brăilei – str. Traian – b-dul Marea Unire – str. Portului.
Blocajul încurcă și autobuzele Transurb
În zilele în care tronsonul străzii Domnească dintre Brăilei și Navelor va fi pentru pietoni, mijloacele de transport public local de călători vor fi deviate.
Modificările de pe traseu sunt următoarele:
– traseele de autobuz 10 (Micro 19 – Damen), 24 (Shopping City – Damen) și 34 (Micro 13B – Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe str. Prelungirea Traian – b-dul Marea Unire – str. Portului, atât la tur, cât și la retur. La retur vor asigura și stația Centru;
– autobuzele care deservesc traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) vor circula deviat pe traseul: Piața Centrală – str. Traian – str. Brăilei – Potcoava de Aur – str. Brăilei – str. Prelungirea Traian – b-dul Marea Unire – str. Portului – str. George Enescu – str. Dogăriei – str. Alexandru Moruzzi – str. Ana Ipătescu – str. Gării – Gara CFR și retur pe str. Gării – str. Ana Ipătescu – str. Alexandru Moruzzi – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului – b-dul Marea Unire – str. Prelungirea Traian – str. Brăilei – str. Domnească – str. Eroilor – str. Traian – Piața Centrală. În perioada menționată, stațiile Spicu de pe str. Navelor vor fi suspendate.
Vești bune pentru Teatrul de Păpuși Gulliver: au început lucrările la viitorul sediu al instituției