Potrivit rapoartelor publicate pe site-urile instituțiilor, departamentele de comunicare, responsabile (și) cu răspunsurile la solicitările în baza Legii 544/2001 s-au spetit cu munca în 2023
Diplome de performanță pentru comunicarea instituțională.
Una mai muncitoare decât alta. Când vorbim de comunicarea instituțiilor publice, musai trebuie acordate diplome pentru transparență și o comunicare eficientă. Iată câteva exemple de instituții la nivel central, care au ”excelat” în comunicarea informațiilor de interes public.
Începem cu Instituția Prezidenială a României, cunoscută pentru opacitatea cu care tratează cetățenii. Pentru președintele Iohannis transparența este doar un cuvânt în dicționar, fără nicio semnificație.
Instituția Prezindențială, prin departametul de comunicare, prezintă pe site-ul oficial că a primit în anul 2023 un număr de 172 de solicitări de informații de interes public. O cifră infimă pentru cea mai importantă instituție a statului. Din acestea, se notează că 64 de solictări au vizat utilizarea banilor publici și doar una a vizat modul de îndeplinire a atribuțiilor instituției publice.
În ceea ce privește Guvernul României, aici cifrele sunt mult mai mari. Instituția a primit 1119 solicitări de interes public în anul 2022. Pentru anul 2023 nu au publicat nici un raport. Din cele 1119 solicitări, doar 59 au vizat utilizarea banilor publici.
Diplome de ”performanță” pentru comunicarea instituțională. Pe plus sau pe minus, fiecare cum a putut.
Ministerul Familiei ne informează că în anul 2023 a primit de la petenți 67 de soicitări de informații publice. O cifră impresionantă pentru un minister atât de important, am putea spune. Din aceste 67 de solicitări, 23 au vizat utilizarea banilor publici, iar nouă solicitări au vizat modul de îndeplinire a atribuțiilor instituțiilor publice. Ce-i drept, departamentul comunicare a Ministerului Familiei a fost foarte ocupat anul trecut.
DNA informează că în anul 2023 a primit 696 de solicitări pentru informații de interes public. Dintre acestea, doar patru au vizat utilizarea banilor publici și doar trei au vizat activitatea liderilor instituției. 453 de solicitări au vizat stadiul instrumentării și procedura anchetelor penale și 92 de solicitări au vizat problema rechizitoriilor.
În ceea ce privește ANI (Agenția Națională de Integritate), numărul solictărilor de interes public aferent anului 2023 a fost de 49. Dintre acestea, 29 au avut legătură cu modul de îndeplinire a atribuțiilor instituției publice. 49 de solicitări într-un an e ceva de lucru.