Mixturile asfaltice de slabă calitate și nu traficul greu sunt motivul pentru care apar frecvent probleme pe podul de la Brăila. Declarația îi aparține lui Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Într-un interviu acordat publicației Gândul, Pistol a prezentat rezultatele analizei tehnice. Mixturile asfaltice folosite de constructorul italian WeBuild au fost neconforme și cu vicii de execuție, arată analizele de laborator. Asfaltul s-a deteriorat în mai multe rânduri, deși are abia un an de când a fost turnat.
„Au fost mai multe probleme în ceea ce privește pachetul de mixturi asfaltice pe acest pod. O dată, în urma unui control pe care l-am dispus CESTRIN-ului pentru a verifica parametri tehnici ai mixturilor bituminoase, s-a reliefat faptul că acestea nu erau conforme, adică vicii de execuție”, a spus Pistol.
Conform acestuia, în momentul de față antreprenorul sugerează o modificare a proiectului tehnic. Mai exact, dorește înlocuirea unor mixturi bituminoase.
„Încă nu avem soluția finală pe care antreprenorul ne-o propune. O așteptăm și noi, astfel încât cât mai repede, poate luna viitoare (n.red. – sfârșit de august – început de septembrie), să putem să circulăm pe podul de la Brăila cu o zestre nouă, cu un asfalt nou care să nu mai ridice aceste probleme ce au fost ridicate până acum”, a declarat Cristian Pistol la Gândul Exclusiv.
În prezent, se reașterne un strat de asfalt, care ar putea fi finalizat în aproximativ o lună. Reparațiile au început în urmă cu două săptămâni.
„Informăm faptul că pe DN 2S- podul Brăila-Tulcea, sunt efectuate lucrări de reparații, situația prezentându-se astfel: pe sensul de mers Măcin-Brăila, între km. 4,8 -6,8 se efectuează lucrări de reparații pe banda nr. 1, circulația desfășurându-se pe o singură bandă de circulație, respectiv banda nr. 2, cu restricție de viteză la 30 km/h, întrucât suprafața asfaltică prezintă denivelări”, a transmis IPJ Brăila.