Exact așa, doi afaceriști gălățeni au investit milioane de euro în Suceava în cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa.
Aveau și în Galați linie de cale ferată care să aducă cereale din Ucraina, căci despre asta e vorba. Cu siguranță, ceva le-a lipsit de l-au preferat pe Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județului Suceava. În fotografie, îl încadrează pe principalul investitor alături de alt gălățean, fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru.
Investiția de 10 milioane de euro a fost făcută de Grampet. Firma este controlată de gălățenii Gruia Stoica (75,8%) și Vasile Didilă (24,2%).
Grampet este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa Centrală şi de Sud-Est.
Ce reprezintă investiția
Terminalul inaugurat este situat în localitatea Dorneşti (judeţul Suceava), la frontiera cu Ucraina.
„România are un rol major în funcţionarea culoarelor de solidaritate create de țările membre UE pentru a facilita transportul mărfurilor provenite din Ucraina. După declanșarea războiului, operatorii feroviari din cadrul Grampet Group au contribuit substanțial la fluidizarea traficului și reactivarea coridoarelor principale pe axa Nord-Sud. Au asigurat transportul a peste 1,5 milioane de tone de mărfuri în relația cu Ucraina”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grampet Groupcitat de cursdeguvernare.ro.
Noul complex de la Dornești va permite transportul a 240.000 de tone de cereale și produse agricole lunar. Devine astfel un punct strategic în fluidizarea traficului de mărfuri până în portul Constanța.
Terminalul este proiectat să funcționeze 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an.
Cu o capacitate maximă proiectată de 3 milioane de tone, complexul include o stație de încărcare a vagoanelor (128 m lungime) și una de descărcare (120 m lungime). Permite încărcarea/descărcarea simultană a 8 vagoane.
Transportul produselor se face fără pierderi de calitate și la capacitate maximă, respectiv 500 de tone pe oră.