Un bărbat a fost lovit de tren, pe calea ferată, în apropierea localității Munteni. Treaba s-a încheiat prost pentru victimă. Decesul a fost constatat la fața locului de medici. Trenul a rămas blocat pentru o perioadă.
Accidentul a avut loc luni după amiaza. Cei de la ISU Galați au anunțat că bărbatul a fost lovit de tren în apropierea localității Munteni. Victima este un bărbat de 60 de ani care ar avea probleme psihice. Trenul l-a lovit în plin, iar medicii nu au avut mare lucru de făcut. Au constatat decesul chiar la fața locului.
La Munteni a fost aglomerație mare. În misiune au fost trimise echipaje de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Tecuci și de la SAJ Galați. de asemenea, prin zonă s-au foit polițiști și procurori.
Circulația pe calea ferată a fost afectată. Trenul a fost tras pe dreapta zeci de minute pentru a permite intervenția echipajelor.
Potrivit IPJ Galați, din primele verificări, „s-a stabilit că o persoană de sex masculin, ce urmează a fi identificată, a fost accidentată mortal, de trenul care circula pe ruta București -Iași”.
Concluziile vor fi trase la finalul anchetei.