 |
| Poză făcută de mine. În jud. Vaslui! |
Clişeu. Mai toţi românii care pleacă în străinătate, atunci cînd revin în ţară, simt nevoia să povestească, mamă-mamă, ce mari minunăţii au văzut ei acolo. Că “ăia” au autostrăzi, că la ei nu vezi maidanezi pe trotuare, că acolo plouă de jos în sus. Nu ca la noi, în România, unde nenorocirile fac parte din cotidian, sînt marcă înregistrată.
Mă, da’ de unde şi pînă unde ne permitem noi, boschetarii Europei, să ne comparăm, de exemplu, cu Suedia, cu Germania, cu Austria etc? Probabil că şocul care ne pocneşte la întoarcerea dintr-o ţară pe cît de europeană, pe-atît de civilizată este atît de mare, încît simţim nevoia să ne vărsăm năduful pe România asta jegoasă în care ne-am născut, pe care am părăsi-o şi mîine dacă nu am fi atît de laşi.
Felul în care jurnaliştii teleportaţi în recenta excursie la Bruxelles şi Amsterdam au relatat ce au văzut la faţa locului confirmă spusele mele. Katia Nanu de la “Viaţa liberă” s-a apucat să explice distanţa dintre civilizaţii, iar Mirella Aur de la “Monitorul” a fost, ca de obicei, zgîrcită în figuri de stil şi s-a exprimat ca o bucătăreasă într-un editorial scris pe genunchi. Colegul Răzvan Postolache a pus faţă-n faţă Galaţiul şi Amsterdamul, dînd, astfel, o nouă definiţie culmii exagerării. Nu mă dau mai rotund decît scobitoarea. Anul trecut, după 12 zile bifate undeva la 3.000 de kilometri distanţă de România, încercam, ca boul, să găsesc elemente de comparaţie între Galaţi şi locul de vis din care tocmai mă întorceam.
Nu, pe bune acum, de cînd ne comparăm noi cu Olanda, cu Elveţia, cu Germania etc? Am fost vreodată cumva umăr la umăr cu ei, ca să ne mirăm acum că uite ce tare ne-au depăşit? Propun ca de-acum înainte, cînd revenim din străinătăţurile mirobolizante, să ne raportăm la judeţul Vaslui, căci ăsta sintetizează cel mai bine brand-ul nostru de ţară!
