Federația Română de Fotbal (FRF) a stabilit ce au voie și mai ales ce nu au voie să facă suporterii care vor participa la meciul din finala Cupei României. Federația i-a spus cod de conduită pentru spectatori. Partida Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara se va disputa miercuri seara la Sibiu.
Federația de Fotbal a publicat luni regulile de conduită pentru suporterii care vor asista miercuri la finala Cupei României. Evident, spectatorii trebuie să respecte toate legile în vigoare ale statului român, dar nici nu au voie să arunce bombe nucleare, să preacurvească și să mănânce semințe.
Bonus, nu au voie cu alte steaguri decât cele ale echipei favorite și tricolorul și nu pot să scandeze sloganuri cu caracter politic. Lista e lungă rău și mai cuprinde interdicția de a bea/de a intra drogat și beat pe stadion, de a fuma(inclusiv țigări electronice), de a înjura (ha ha ha), de a folosi dispozitive laser, de a deține artificii și pocnitori și de a mâzgăli pereții. În plus, coregrafia suporterilor va fi aprobată de delegatul de joc al FRF.
Mai ceva ca la Luvru
Stați că nu am terminat. În plus față de cele menționate anterior, sunt interzise pe Stadionul Municipal din Sibiu următoarele:
„-tricouri sau alte elemente de vestimentație inscripționate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conținut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, ori ale căror subînțelesuri duc spre aceleași fapte interzise și înscrise în textul de mai sus;
-arme, muniții, torțe, materiale explozive, incendiare sau fumigene;
-dispozitive de șocuri electrice;
-orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanțe incendiare;
-cuțite, șișuri ori alte obiecte confecționate special să taie sau să rănească;
-aparate foto profesionale și/sau camere de filmat profesionale;
-tobe cu ambele fețe închise; sunt permise numai tobele cu o singură față;
-portavoci și stații de amplificare;
-animale de companie.
Porțile stadionului se vor deschide la ora 18.30 pentru finala Cupei României-Betano. Meciul va începe la ora 20.30. Să vină Cupa la Galați!
Suporterii echipei Oțelul vor ajunge la Sibiu cu un tren plătit de Primăria Galați