Nu știu voi, dar eu am rîs un pic citind știrea următoare. Un stomatolog olandez supranumit „dentistul groazei” după ce a mutilat intenţionat circa 100 de pacienţi a fost condamnat în Franţa la opt ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 10.500 de euro, urmînd ca justiţia să îl oblige și la plata unor daune morale. Jacobus Van Nierop, un olandez în vîrstă de 51 de ani, a practicat stomatologia ilegal în Franţa, în perioada 2009-2012. Bărbatul a fost găsit vinovat că a mutilat „în mod deliberat” cel puţin 85 de persoane. Circa 100 de pacienţi au reclamat că dentistul i-a anesteziat total şi apoi s-au trezit că le lipseau toţi dinţii din partea frontală.
Așadar, un nene din Olanda pleacă în Franța (o țară mult sub nivelul Olandei, din punctul meu de vedere) ca să o facă pe doctorul. Aici, el practică ilegal stomatologia, plăcerea lui cea mai mare fiind să îi lase pe oameni fără dinții din față. Vă dați seama cam cît de dement este acest doctor dacă îi anestezia total pe pacienți și apoi le scotea dinții din față? Și treaba asta nu s-a întîmplat așa, la beție, cînd stomatologul o fi avut și el o zi proastă, ci de vreo 100 de ori. Logic, te întrebi cum naiba de a apucat acest stomatolog să ajungă să mutileze 100 de oameni, cînd în mod normal scandalul ar fi trebuit să ia amploare după ce el a făcut prima victimă. Chiar atît de tîmpiți să fie francezii încît să nu reclame un astfel de abuz? Încerc să îmi imaginez cam ce față au făcut pacienții atunci cînd s-au trezit din anestezie cu gura goală, la propriu, de parcă tocmai ar fi fost loviți cu bîta de base-ball în buza superioară. Numai gingiile mai rămăseseră din ei.