Noii consilieri locali se vor pogorî peste orașul Galați. Minunea administrativă se va produce luni, la prânz. Enoriașii contribuabili se pot aștepta la patru ani ca-n povești cu averse de cârnați și covrigi. Sau nu!
Consilierii locali își vor prelua mandatele luni. Atunci va avea loc ceremonia de constituire a Consiliului Local.
Minunea a fost anunțată prin trompeta biroului de presă a Primăriei Galați. „Vă informăm că luni, 21 octombrie 2024, la ora 12.00, va avea loc ceremonia de constituire a Consiliului Local al municipiului Galați, la sediul din strada Domnească nr. 54. În cadrul ceremoniei, vor depune jurământul primarul ales al municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, precum și consilierii locali ale căror mandate au fost validate, potrivit legii.” Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați
Conform rezultatelor alegerilor locale din vară, marii câștigători sunt cei de la PSD care au 16 mandate. Mai sunt și micii câștigători, cei de la Pact pentru Galați, care au trei mandate (un mandat în plus). În rest doar pierzători, de la PNL, AUR și ADU (Alianța dintre Forța Dreptei și USR).
Armata de la PSD- Cristian-Sorin Enache, Lucian-Valeriu Andrei, Rodica Ciucă, Claudiu-Ionuţ Vasile, Silviana Ciupercă, Dorin Otrocol, Gheorghe Bezman, Costel Gafton, Silvia Elena Atanasiu, Dumitru Poalelungi, Dragoş-George Axente, Oana-Monica Bulgaru, Dragoş-Lucian Magearu, Hristache Bogatu, Arthur-Viorel Tuluş.
Trupa de la PACT pentru Galaţi- Doru-Valentin Căstăian, Andrei Velea şi Alexandru-Gregor Teodorescu.
Ceata de la PNL-Onuţ Atanasiu, Anamaria Hărăbor, Alexandru Gabriel Şerban.
Suveraniștii de la AUR- Daniela Simona Vreme, Nicu Ciprian Cârcotă, Gabriel Patriche.
Duoul ADU- Daniela-Ancuţa Şarpe (USR), Nicolae-Petrişor Potec (FD).
Lista mai poate fi modificată dacă unii dintre cei de pe listă se retrag. Ei vor fi înlocuiți cu membrii supleanți de pe listele de partid.