eMAG aproape s-a blocat de Black Friday. Spun reprezentanții companiei că interesul românilor pentru cumpărături la reducere a depășit toate așteptările. Asta înseamnă că românii nu o duc din ce în ce mai rău, așa cum aflăm de la televizor. De fapt, cred că o duc din ce în ce mai bine dacă ne uităm pe cifrele eMAG.
eMAG a anunțat că Black Friday a depășit toate așteptările. eMAG și-a atins ținta de 800 de milioane de lei pentru întreaga zi până la 19.30
„Până la ora 19.30, 566.000 de clienți au comandat peste 2,5 milioane de produse. Valoarea medie a unei comenzi este de 1.553 lei, cu 14% peste anul trecut. 12.600 de comercianți din Marketplace prezenți cu oferte în Black Friday au vândut deja peste 798.000 de produse.” (eMAG)
Așadar, cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările.
„Interesul pentru Black Friday depășește toate așteptările. Clienții au adăugat în coșul de cumpărături, în medie, 4,9 produse din mai multe categorii, de la electrocasnice mici, la produse pentru casă, cosmetice, băcănie sau hrană pentru animale.” (Tudor Manea, CEO-ul grupului eMAG)
Ce mai comandă românii care nu o duc din ce în ce mai prost: aur, carne de porc și bilete de avion
Cea mai variată comandă a avut valoarea de 17.000 lei și a cuprins 53 de produse din oferta eMAG și a sellerilor din Marketplace din categorii precum mobilă, electrocasnice mici, articole sportive, produse pentru gătit, electronice mari, produse pentru casă.
În acest interval, mai mult de 12.600 de comercianți din Marketplace prezenți cu oferte în Black Friday au vândut peste 798.000 de produse. Peste 83% dintre comenzile plasate până la ora 19:30 au fost efectuate cu livrare la easybox în localitățile în care serviciul este disponibil, a mai transmis eMAG.
Top categorii comandate până la ora 19:30
• 93.000 de produse fashion & sport
• 519.000 de produse cosmetice, suplimente și îngrijire personală
• 620.000 de băuturi, băcănie, hrană pentru animale și curățenie
• 344.000 de jucării și articole pentru copii
• 122.000 de laptopuri, IT, birotică, papetărie și cărți
• 87.000 de tv, audio-video și gaming
• 150.000 de telefoane, tablete, wearables și caști
• 146.000 de electrocasnice mici
• 178.000 de produse de mobilă și casă
Produse speciale vândute până la ora 19:30
• 6,1 kg de aur
• 17 autoturisme
• 47 tone de carne de porc și mezeluri
• 2.000 de nopți de cazare
• 3.500 de vouchere de avion
• 2.000 de pachete de sănătate