Sute de percheziții au loc, miercuri dimineață, în aproape toată țara în cadrul unei operațiuni a polițiștilor. Galațiul este printre județele călcate de anchetatori. Acțiunea vizează fapte care acoperă cam tot codul penal și „anexele”.
Sutele de percheziții se desfășoară în cadrul operațiunii Jupiter. Misiunea cu nume estival este desfășurată „sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.”
În total sunt 340 de percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare lungi și multe.
„Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalității economice (evaziune fiscală, abuz în serviciu, contrabandă, delapidare), investigații criminale (furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, înșelăciune), arme, explozivi și substanțe periculoase (braconaj cinegetic, trafic de produse sau substanțe toxice, contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor) și ordine publică (tulburarea ordinii și liniștii publice, furt).” (Poliția)
România, sub asediu
La Galați este foială într-un dosar de evaziune fiscală. Totul a pornit de la niște firme din Mureș, acuzate că nu au vrut să-și facă datoria de plătitoare de taxe și impozite. Ne spun anchetatorii că agenții economici nu ar fi înregistrat în evidența contabilă totalitatea veniturilor realizate în urma comercializării de legume și fructe și ar fi dispus înregistrarea în actele contabile a unor documente justificative fără conținut economic real.
Tragem linie și ne mirăm că sunt peste 300 de percheziții într-o singură dimineață. De asemenea, estimăm că o să ne mirăm și mai tare atunci când o să aflăm prejudiciul total.