Visa Waiver, capitolul hei-rup. Guvernul îi plătește pe bugetarii care își mișcă fundul până la București pentru a solicita viza de SUA. Nu pe toți, ce-i drept, ci doar pe cei din domenii cu uniformă. Totul în cadrul campaniei „Calificăm România”.
Visa Waiver ar putea fi păcălit de bugetarii români. Programul american care le permite cetățenilor din statele acceptate să intre fără vize pe teritoriul SUA ar putea fi învins de sistemul birocratic carpato-danubiano-pontic. Pentru a duce rata de refuz pentru vizele SUA sub 3%, Guvernul a decis ca bugetarilor din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe să le fie decontați banii plătiți la taxa de viză.
Este vorba despre suma de 185 de dolari care va fi decontată de statul român chiar dacă solicitarea de viză este respinsă. În plus, solicitanții nu trebuie să facă dovada unei invitații sau să efectueze vreo călătorie în SUA pe baza vizei astfel obținute. Totuși, banii vor fi alocați doar celor care parcurg întreaga procedură legală de obținere a vizei, inclusiv prin participarea la interviu, dacă este cazul.
Calificăm România, cu decontări și bugetari vioi
Hei-rupul bugetar face parte din campania „Calificăm România”. Este vorba despre campania națională lansată în vară de Guvern prin care se urmărește introducerea României în Programul Visa Waiver.
Programul american le permite cetățenilor din statele acceptate să intre fără vize pe teritoriul SUA, iar România nu îndeplinește (de mulți ani) o singură condiție. Este vorba despre rata de refuz la solicitarea vizelor care trebuie să fie mai mică de 3%. Anul trecut, pe vremea asta, rata de refuz era în jur de 9% ceea ce explică frăsuiala bugetară.
Pentru atingerea obiectivului din cadrul campaniei, românii care au vize valabile de tip B1 sau B2. Iar cei care au avut o astfel de viză, trebuie să aplice pentru reînnoirea vizei. Pe care cu siguranță o vor obține. La fel, bugetarii cu CV „corect” vor primi și ei, în premieră viza, dacă o solicită. Astfel s-ar putea obține scăderea ratei de refuz.
Dacă până pe 30 septembrie, anul acesta, rata de refuz va coborî sub pragul de 3%, România va fi acceptată în Programul Visa Waiver.
Așadar, românii vor putea călători fără vize în SUA începând de anul viitor. Drum bun!